CS Knowledge Base

Victor Predescu
Violonistul și dirijorul Victor Predescu
Date personale
Născut	7 august 1912, Ploiești, Regatul României Ploiești, România[1]
Decedat	27 decembrie 1984 (72 de ani), București, RS România București, România[2]
Frați și surori	Nicușor Predescu
Cetățenie	Regatul României  Republica Socialistă România
Ocupație	dirijor, violonist, compozitor
Gen muzical	populară, café-concert
Instrument(e)	vioară, bas
Case de discuri	Odeon, Columbia, Electrecord
Discografie
Listă completă	Discografia lui Victor Predescu
Modifică date /

Victor Predescu (n. 7 august 1912, Ploiești, România – d. 27 decembrie 1984, București, România) a fost un reputat compozitor, dirijor și violonist român, de etnie romă și fratele mai mare al lui Nicușor Predescu.

S-a născut la data de 7 august 1912 la Ploiești, într-o familie de lăutari, tatăl său, Nicolae Predescu, fiind violonist și șef de orchestră. Sub directa lui îndrumare a început să învețe vioara de timpuriu, iar mai apoi contrabasul.^[3]

A studiat la Conservatorul din București, unde s-a înscris la clasa profesorului George Enacovici.^[4] La examenul de absolvire a interpretat Concertului nr. 2 pentru vioară și orchestră de Henryk Wieniawski, acompaniat la pian de Theodor Rogalski.^[5] A activat apoi în Orchestra Simfonică a Armatei evolueând sub bagheta dirijorilor Egizio Massini și Alfred Mendelsohn.

A începe apoi să-și facă un nume ca șef de orchestră în București, alăturându-și câteva nume celebre precum naistul Fănică Luca sau cântărețele Mia Braia și Rodica Bujor,

Și-a făcut angajamente ca șef de orchestră la Terasa Cercului Militar și la restaurantele „Athenee Palace”, „Dorul Ancuței” și „Terasa Colonadelor” din București.

În 1940 a cântat la Curtea Regală împreună cu diseurul Jean Moscopol.^[5]

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, împreună cu pianistul Mișu Ionescu-Năsoi a cântat prin spitalele de răniți, trecând la muzica populară.^[5]

În 1946 a fost ales președinte al Sindicatului Artiștilor Instrumentiști și a înființat orchestra de concerte „Barbu Lăutaru”, cooptând toți instrumentiști din fosta orchestră „Doina Românească” a lui Petrică Moțoi.^[6] Noua formație s-a afirmat repede în viața artistică a capitalei, stimulând și alte inițiative de același tip.

În 1947 a participat la concertul aniversar închinat împlinirii a 40 de ani de activitate a lui Grigoraș Dinicu, în calitate de dirijor al Orchestrei „Barbu Lăutaru”.

În 1949 orchestra a fost transferată de la Sindicatul Artiștilor Instrumentiști la Institutul de Folklor (proaspăt înființat) și reorganizată de către violonistul și dirijorul Ion Luca-Bănățeanu. Din pricina oscilațiilor între Sindicat și Institut, Victor Predescu a renunțat în cele din urmă la poziția de dirijor în cadrul Orchestra „Barbu Lăutaru”.^[6]

În 1950 s-a ocupat de organizarea orchestrei noului Ansamblu „Ciocârlia” al Ministerului Afacerilor Interne, cu care a efectuat, în același an, un turneu în Ungaria. Vechea orchestră „Ciocârlia”, transferată de la Sindicatul Artiștilor Instrumentiști la Ministerul Afacerilor Interne, s-a mărit cu 60 de persoane, sosind aici din toată țara instrumentiști talentați, precum: violoniștii Florea Cioacă și Varga Zoltan, taragotiștii Iosif Milu și Ion Murgu, fluierașul Marin Chisăr, cobzarul Ion Șerban, clarinetistul Adolf Guți etc.

În paralel a preluat, cu jumătate de normă, conducerea proaspetei Orchestre populare a Comitetului Radio, având drept obiectiv înregistrările și concertele în direct.

În 1956 a efectuat un turneu în Albania, împreună cu Ansamblul „Ciocârlia” și soliștii Angela Moldovan, Aurelia Fătu-Răduțu și Ion Cristoreanu.^[7]

În 1959 a participat într-un alt turneu în Iugoslavia, împreună cu Orchestra de muzică populară Radio.^[7]

În 1967, împreună cu Ansamblul „Ciocârlia”, a primit recunoașterea mondială, în urma unui turneu de trei luni în Anglia. Jurnalistul Emrys Bryson remarca în „Guardian Jurnal” (26 octombrie 1967) că „turneul a dezvăluit spiritualitatea și rafinamentul unui popor”. A urmat o suită de invitații, așa încât în 1968 a efectuat un alt turneu în Statele Unite.^[8] A fost, de altfel, ultimul moment de satisfacție majoră a dirijorulului.^[9]

S-a preocupat și de promovarea unor tinere talente precum Sofia Popa și Ileana Constantinescu, precum și în realizarea primelor înregistrări pe discuri standard ale cunoscutei hore „Perinița”.

În 1954 a fost distins cu titlul de „Artist Emerit”, după importante realizări cu Ansamblul „Ciocârlia” și după lansarea unor discuri valoroase cu Maria Tănase în calitate de dirijor.^[10]

Moare la data de 27 decembrie 1984 în București.^[11]

• titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne (26 august 1954) „pentru merite deosebite în activitatea artistică”^[12]
• Ordinul „Meritul Cultural” clasa a II-a (19 decembrie 1967) „cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la înființarea ansamblului de cîntece și dansuri «Ciocîrlia» al Ministerului Afacerilor Interne, [...] pentru merite deosebite și îndelungată activitate artistică”^[13]

• Cosma, Viorel: Lăutarii de ieri și de azi, ediția a II-a, Editura "Du Style", București, 1996, pag. 317-334, ISBN 973-9246-05-2
• Cosma, Viorel: București. Citadela seculară a lăutarilor români, Fundația culturală Gheorghe Marin Sepeteanu, București, 2009, pag. 339-342, ISBN 978-973-88609-7-1